Actriță

Se sulemeneşte cu galben şi cu albastru,
un obraz şi-l machiază celălalt nu,
e beată mereu de ceva
şi zvârle ocheade.

Lacrima ei e de glicerină,
tânăru-i piept poartă şapte lovituri de pumnal,
pe buze – venin.
În fiecare seară moare,
apoi cinează.

Pentru ce ţipă?
De ce smulge stelele?
De ce dă foc casei?
De ce minte spunând ceea ce nu-i?

A înghiţit flăcări,
gestează himere.
Furtunos şi râzând
cu sânge îţi naşte şi-mi naşte destinul.
Enigmatică minune de sfânt dualism.
Ne este iubită, ne este mamă.

______
autor: Kosztolányi Dezső (n. 1885 - d. 1936)
traducător: Costa Carei


________________________________
Sínésznő

Kékkel-sárgával burkolja magát,
félarca maszk, a másik meztelen,
valamitől állandóan részeg
s kancsit.

A könnye glicerin,
fiatal mellén hét tőrdöfés,
méreg az ajkán.
Minden este meghal,
aztán vacsorázik.

Miért sikoltoz?
Miért rántja le a csillagokat?
Miért gyújtja fel a szobát?
Miért hazudja azt, ami nincsen?

Lángot evett
s ábrándokkal vajúdik.
Tombolva, kacagva
vérben szüli meg a sorsod, a sorsom.
Szent kettősség titkos csodája.
Szeretőnk, anyánk.

După patruzeci de ani...

Dac-ai trecut de patruzeci de leaturi,
te pomeneşti trezindu-te într-o noapte
şi multă vreme nu-ţi mai vine somnul.
Priveşti, ca într-o doară, bezna nopţii.
Te năpădesc, de zor, sobor de gânduri.
Stai lung, pe spate ca-n mormânt. Aceasta
ţi-e clipa de răscruce a vieţii.
Te minunezi că-ntre pământ şi stele
eşti, iată, viu. Şi-ţi trec firav prin minte
şi mici nimicuri şi le vânturi şi-astea.
Şi-auzi arar şi-un pas şi-un glas din stradă.
Ştii fiecare zgomot ce înseamnă.
Nu eşti mâhnit. Atent numai, la toate.
Lucid. Aproape calm. Suspini deodată.
Te-ntorci, lin, spre perete. Iar adormi.

________
autor: Kosztolányi Dezső (n. 1885 - d. 1936)
traducător: Costa Carei


______________________________
Ha negyvenéves

Ha negyvenéves elmúltál, egy éjjel,
Egyszer fölébredsz és aztán sokáig
nem bírsz aludni. Nézed a szobádat
ott a sötétben. Lassan eltünődöl
ezen-azon. Fekszel nyitott szemekkel,
mint majd a sírban. Ez a forduló az,
mikor az életed új útra tér.
Csodálkozol, hogy föld és csillagok közt
Éltél. Eszedbe jut egy semmiség is.
Babrálsz vele. Megunod és elejted.
Olykor egy-egy zajt hallasz künn az utcán.
Minden zajról tudod, hogy mit jelent.
Még bús se vagy. Csak józan és figyelmes.
Majdnem nyugodt. Egyszerre fölsóhajtasz.
A fal felé fordulsz. Megint elalszol.

Vrei să te joci?

Tovarăşa de joacă vrei să-mi fii,
Vrei să te joci mereu-mereu şi iar,
Vrei să-alergăm prin bezne şi pustii,
Cu ifos de copii, cu duh sprinţar?
Solemnă-n fruntea mesei să te-aşezi,
Din vin, din apă cumpătat turnând,
şi de-un nimic să râzi, să radiezi,
să-mbraci veşminte rupte, suspinând?
Vrei să te joci de-a tot ce e viaţă,
De-a iarnă şi de-a toamnă foşnitoare,
Şi pot să gust cu tine o dulceaţă,
Un roşu ceai şi galbena lui boare?
Vrei să trăieşti cu inima ta toată, ,
tăcând îndelungat, ades înfiorată,
noiembrie că umblă prin oraş,
măturător bolnav, sărman, golaş
şi care pe sub geam ne fredonează?
Vrei să te joci de-a şarpe, de-a sfârlează,
de-a pasăre, de-a tren şi de-a vapor,
de-a vise, de-a Crăciun, de-a tot ce-i dor?
Să joci pe-ndrăgostita fericită,
Mimând că plângi sub cruce ruginită?
Vrei să trăieşti, trăind o veşnicie,
în joc de joc izbăvitor de soarte?
Culcată între flori pe neagra glie
vrei să te joci, vrei să te joci de-a moarte?

________
autor: Kosztolányi Dezső (n. 1885 - d. 1936)
traducător: Costa Carei


_______________________________
Akarsz-e játszani

A játszótársam, mondd, akarsz-e lenni,
akarsz-e mindig, mindig játszani,
akarsz-e együtt a sötétbe menni,
gyerekszívvel fontosnak látszani,
nagykomolyan az asztalfőre ülni,
borból-vízből mértékkel tölteni,
gyöngyöt dobálni, semminek örülni,
sóhajtva rossz ruhákat ölteni?
Akarsz-e játszani mindent, mi élet,
havas telet és hosszú-hosszú őszt,
lehet-e némán teát inni véled,
rubin-teát és sárga páragőzt?
Akarsz-e teljes, tiszta szívvel élni,
hallgatni hosszan, néha-néha félni,
hogy a körúton járkál a november,
az utcaseprő, szegény, beteg ember,
ki fütyürész az ablakunk alatt?
Akarsz játszani kígyót, madarat,
hosszú utazást, vonatot, hajót,
karácsonyt, álmot, mindenféle jót?
Akarsz játszani boldog szeretőt,
színlelni sírást, cifra temetőt?
Akarsz-e élni, élni mindörökkön,
játékban élni, mely valóra vált?
Virágok közt feküdni lenn a földön,
s akarsz, akarsz-e játszani halált?

Noapte zănatecă

Cu moartea am şezut azi faţă-n faţă.
Nu îndrăznesc să-mi duc spre tine drumul
Şi rătăcesc prin ţintirim de ceaţă.

Mi-e haina numai sânge, fum de noapte.
De te-aş acuma săruta, iubito,
Ţi s-ar jeli-n dureri buzele coapte.

De rănile-ntristării astăzi mare,
Îndoliat într-o de-orgie tângă.
Mi-e limba cuib de bocet şi oftare.

Împiedecat de-o oarbă feerie:
Și-a lunii raze-amare şi livide
Vor curge peste neagra-mi pălărie.

________
autor: Kosztolányi Dezső (n. 1885 - d. 1936)

traducător: Costa Carei

___________________________________

Boszorkányos este

Ma a halállal szembeültem.
Ma nem merek elmenni hozzád,
Holt kertben bolygok kimerülten.

Ruhám csupa vér s éji harmat.
Ha megcsókolna most maró szám,
fekete seb verné ki ajkad.

Ma nagy vagyok a fájdalomtul,
Ma sírtam éjjeli tivornyán.
Csókéhes ajkam jajra torzul.

Hadd fussak, átkozott kísértet.
Boszorkányok közt nyögve, sírva,
Seprűlovon vágok az éjnek.

Ma este megbotlok az útban,
S a hűvos, vékony, őszi holdfény
Szétázott kalapomra csurran.

          -   Kosztolányi Dezső   -

În Gara de Est din Paris

Spre ziuă voi goni departe,
Bocind cu inimă înfrântă,
Dar încă nu-ndrăsnesc să tângui,
Parisu-n juru-mi cântă, cântă.

Mă pregătesc să plec acasă
Și trenul pufăie în gară,
E încă-n mine tot Parisul
Și mă-nfioară murga seară.

Ca un balaur, trenul negru
Mi-ațâță visurile grele.
Pe mâine eu voi fi mai palid?
Sau ale Alpilor mărgele?

Eu, eu voi fi căruntul mâine,
M-or bate vânturi îndârjite
Și Cimitirele maghiare
Săruturi reci îmi vor trimite.

Nu-i nicăiri desfăt vieața,
E totul numai o părere.
Oraș de vrajă și lumină,
Parisule, la revedere.

Cu tine-ncingă chef sălbatic
Perfidul, slăbănogu-mi zeu,
Măreața torță: Bucuria,
Și tu să cânți, să cânți mereu.

Fii dascălul vieții noastre
De grea și aprigă urgie
Și scaldă-o în dulci eresuri,
Să ni se pară armonie.

Și cântă, cântă. Eu, sărmanul,
Spre țara-mi tristă o pornesc:
Cu vaier blestemat și searbăd
M-așteaptă Cerul unguresc.

Duhori, oftări înfrigurate
Strivesc acolo orice floare,
E câmp de-osândă, dar mi-e țara,
E Răsăritul fără soare.

Și totuși merg. Mă cheamă soarta.
Mă-ntorc în patrie, să mor
Ucis de frați fără de cântec,
De-al patimilor crud sobor.

Mă va răpune mătrăguna
Nesăbuitului pământ.
Parisule, tu, scumpă Harfă,
Mai cântă-mi lin, mai cântă-mi sfânt.

Aș vrea să mă sărute încă
Pe ochii mari, sleiți de vis,
Suavă, caldă, parfumată,
O dulce fată din Paris.

Ar fremăta mereu amurgul
De cântece mărețe, sfinte
Și trenul ar zvâcni în goană
Purtând a mele oseminte.
__________
autor: Ady Endre (n. 1877 - d. 1919)
traducător: Costa Carei


____________________________
A Gare de l'Esten


Reggelre én már messze futok
S bomlottan sírok valahol:
Most sírni, nyögni nem merek én,
Páris dalol, dalol.

Én elmegyek most, hazamegyek,
Már sziszeg, dohog a vonat,
Még itt van Páris a szivemen
S elránt az alkonyat.

Most fűt bolond-sok álmom alá
A füttyös, barna szörnyeteg.
Holnap fehérebb én leszek-e
Vagy a svájci hegyek?

Holnap fehérebb én leszek, én.
Téli sírkertek szele jő,
Küldi már a csókjait nekem
A magyar Temető.

Óh, az élet nem nagy vigalom
Sehol. De ámulni lehet.
Szép ámulások szent városa,
Páris, isten veled.

Az én hűtlen, beteg istenem
Ülje itt mindig vad torát:
A tűzcsóvás, felséges Öröm.
Dalolj, dalolj tovább.

Tőled hallja a zsoltárokat
E koldus, zűrös, bús világ
S az életbe belehazudunk
Egy kis harmóniát.

Dalolj, dalolj. Idegen fiad
Daltalan tájra megy, szegény:
Koldus zsivaját a magyar Ég,
Óh, küldi már felém.

Fagyos lehellet és hullaszag
Száll ott minden virág felett.
Elátkozott hely. Nekem: hazám.
A naptalan Kelet.

Mégis megyek. Visszakövetel
A sorsom. S aztán meghalok,
Megölnek a daltalan szivek
S a vad pézsma-szagok.

Megölnek és nem lesz mámorom,
Kinyúlok bután, hidegen.
Páris, te óriás Daloló,
Dalolj mámort nekem.

Csipkésen, forrón, illatosan
Csak egyszer hullna még reám
S csókolná le a szemeimet
Egy párisi leány.

Az alkonyatban zengnének itt
Tovább a szent dalok.
Kivágtatna a vasszörnyeteg
És rajta egy halott.

[Albă turmă...]

Albă turmă
iarăși cu vuiet
iarna ne scurmă.

Ceru-i tare
ca diamantul.
Dar noi doi oare?

Hei, norocul...
Am vrea cărbune
să facem focul.

Bani și pace
ca toți sărmanii
visam a-mi face.

Haină ție,
scaune, masă,
visam să fie.

Dor ni-i dat.
Hai mai aproape.
E cald în pat.

________
autor: József Attila (n. 1905 - d. 1937)
traducător: Mihai Beniuc


______________________________
[Zúgó, fehér...]

Zúgó, fehér
falkában ujból
ránk tör a tél.

Erős, kemény,
gyémánt a mennybolt,
De te meg én?

Gyengék vagyunk;
szenet kell venni,
begyujtanunk.

Mint más szegény,
pénzt és nyugalmat
terveztem én.

Ruhát, neked,
s terített asztalt,
új székeket.

Vágy nem feled.
Simuljunk összébb.
Az ágy meleg.

Gardă de corp

Ca pe-un halat, nopțile-mi, lină,

le ajustezi, nu-i mai blajină,

nici mai sumbră gardă decât tine.

Numele-ți înghițind sau rostind:

decât orice leac e mai rapid.

Umăru-ți de umăru-mi se-aține,

îți ceri iertare. Mă dori coșmaresc,

când trezindu-mă nu-l mai găsesc.

________

autor: Lackfi János (n. 1971)

traducător: Mihók Tamás


_______________________________

A testőr

Mint egy kabátot, rámsegíted
éjszakáim, és nincs szelídebb,
sem komorabb testőr tenálad.
Neved lenyelem vagy kiejtem:
gyorsabban hat, mint bármi gyógyszer.
Néha vállamhoz ér a vállad,
bocsánatot kérsz. Fájsz, mint az álom,
ha ébredvén már nem találom.