Azi nu mai știu...

Azi nu mai știu cât a fost ea de blondă,
Dar știu că-s blonde largele câmpii,
Când vara-n lanuri curge ca o undă
Și-o simt pe ea în razele-aurii.

Azi nu știu ochii cât i-au fost de-albaștri,
Dar toamna dacă zările-s de jar,
Sub ai murgirii pali, opali pilaștri,
Culoarea lor îmi vine-n minte iar.

Azi nu mai știu a glasului mătasă,
Dar primăvara simt, prin adieri,
Că îmi vorbește Anna mea frumoasă
Din cerul primăverilor de ieri.

______
autor: Juhász Gyula (n. 1883 - d. 1937)
traducător: Costa Carei


____________________________
Milyen volt...

Milyen volt szőkesége, nem tudom már,
De azt tudom, hogy szőkék a mezők,
Ha dús kalásszal jő a sárguló nyár
S e szőkeségben újra érzem őt.

Milyen volt szeme kékje, nem tudom már,
De ha kinyílnak ősszel az egek,
A szeptemberi bágyadt búcsuzónál
Szeme színére visszarévedek.

Milyen volt hangja selyme, sem tudom már,
De tavaszodván, ha sóhajt a rét,
Úgy érzem, Anna meleg szava szól át
Egy tavaszból, mely messze, mint az ég.

O, voi, femei...

O, voi, femei, licori fierbinți, splendide,
Otrăvuri dulci, păcate minunate,
Spre voi duc toate căile, avide,
Precum și dorul tot spre voi străbate,
Că voi sunteți a inimii cântare
Și izbăvirea, bucuria toată,
Mătăsuri calde, perne și fulare,
Brunete, blonde, voi, ce niciodată
Nu osteniți, fiind ca o vâltoare,
O, voi, femei, atât de felurite,
Zălude, sfinte, crude, visătoare,
În voi voiam să mă găsesc, ispite,
Dar m-am pierdut în căutări deșarte
Și nu mi-ați îmbiat decât prăpădul,
Azi sunt de voi atâta de departe,

Ca moartea, nebunia și-adevărul!

______
autor: Juhász Gyula (n. 1883 - d. 1937)
traducător: Costa Carei



________________________________
Juhász Gyula: Ó asszonyok...

Ó asszonyok, ti forró italok,
Ragyogó mérgek, szép bűnök, ti balgák,
Az életút hozzátok kanyarog
S a vágy felétek tárja vézna karját,
Ti vagytok a szivekben a dalok,
Ti vagytok a megváltás és vigasság,
Ó asszonyok, ti selymes takarók,
Szép szőnyegek, ti szőkék és ti barnák,
Ti soha, soha el nem fáradók,
Ó asszonyok, ti mindenféle fajták,
Szentek, vadak, viharzók, álmadók,
Kerestem rajtatok a lelkem arcát
S e keresésben lelkem elhagyott,
Ti hoztátok az életem kudarcát,
Én tőletek már oly távol vagyok,

Mint a halál, őrűltség és igazság!

Ruga lui Iona

Cuvintele de mult m-au părăsit,
ori eu sunt azi ca râul rătăcit -
lipsit de țel, nesigur, fără mal,
iar vorbele-mi trufașe, vechi, le car
cum poartă un torent zăplazul rupt,
jaloane, diguri, smulse de demult.
O, Gospodarul albie de-ar da
acestui râu și apa-i ar putea
pe sigur drum spre mare să apuce,
de-ar pune El și rima ca pe-o cruce
pe versul meu, iar Sfânta lui Scriptură
din raftu-mi de mi-ar fi învățătură
mie, care ca sluga-i din poveste,
ascuns, trândav, apoi ca Iona-n pește
am scoborât în bezna surdă, vie
a chinului, și n-am rămas trei zile,
ci luni, trei ani sau veacuri. De-aș găsi -
până un Chit mai orb mă va-nghiți
pe veci - uitata-mi voce și în vers
cuvintele-mi s-ar înșira în mers
firesc asalt! O, de-aș putea să fac
precum vrea El, gâtlejul meu stricat
de m-ar lăsa să zic până diseară,
neobosit, să-ncep pe urmă iară,
cât cei din cer și din Ninive vor
să mai vorbesc și încă să nu mor.

______
autor: Babits Mihály (n. 1883 - d. 1941)
traducător: Estera F. Goro


_________________________
Jónás imája

Hozzám már hűtlen lettek a szavak,

vagy én lettem mint túláradt patak

oly tétova céltalan parttalan

s ugy hordom régi sok hiú szavam

mint a tévelygő ár az elszakadt

sövényt jelzőkarókat gátakat.

Óh bár adna a Gazda patakom

sodrának medret, biztos útakon

vinni tenger felé, bár verseim

csücskére Tőle volna szabva rim

előre kész, s mely itt áll polcomon,

szent Bibliája lenne verstanom,

hogy ki mint Jónás, rest szolgája, hajdan

bujkálva, később mint Jónás a Halban

leszálltam a kinoknak eleven

süket és forró sötétjébe, nem

három napra, de három hóra, három

évre vagy évszázadra, megtaláljam,

mielőtt egy még vakabb és örök

Cethal szájában végkép eltünök,

a régi hangot s szavaim hibátlan

hadsorba állván, mint Ő sugja, bátran

szólhassak s mint rossz gégémből telik

és ne fáradjak bele estelig

vagy mig az égi és ninivei hatalmak

engedik hogy beszéljek s meg ne haljak.



















           - Babits Mihály - 

Iarnă maghiară

Lumina-n geamul cârciumii își strânge
Flori, albe flori, de cimitir stingher,
Când soarele jertfit apune-n sânge
Și secera de lună crește-n cer.

E-amurg, și către noi fac semne line
Cruci albe-n pacea mare de pe-aci
Și blânda-nsingurare a grădinei
Străbune, unde toți vom odihni.

Și focurile stânelor stelare
Se-aprind; sub bolta cerului tăcut,
Prin cimitir, prin crâșma vuitoare,
Neauzit, un înger a trecut.

O clipă-aud aripile, în urmă,
Bătrâni bețivi și cei care-au murit.
Un câine, scheunând, zăpada scurmă;
Un ceas cu cuc deodată s-a oprit.

Dureri, prostie, vinuri și descântec,
Se iau la harță-n crâșmă, dintr-o dat'.
Și ies pe ușă blesteme și cântec,
Și-n cimitir în poarta veche bat.

______
autor: Juhász Gyula (n. 1883 - d. 1937)
traducător: Veronica Porumbacu




____________________________
Magyar tél

A kicsi kocsma ablaka világos,
Fehérvirágos, mint a temető,
Hol a nap éppen vérködösen áldoz
S a hold sápadt sarlója egyre nő.

Az este jő és a fehér keresztek
Nagy békessége integet felénk,
Szelíd magánya a mély, ősi kertnek,
Hol megpihen majd minden nemzedék.

A tünde ég pásztortüzei lassan
Kigyúlnak rendre és az ég alatt,
A temetőben és a kocsmazajban,
Egy néma angyal halkan áthalad.

A szárnyakat hallják egy pillanatra
A vén ivók s bús holtak, csöndbe lenn,
A Bodri szűköl, a havat kaparja
S a kakukkóra megáll hirtelen.

Babona, bánat, borok és botorság,
Mind összekapnak és a kocsma zúg,
Fölzengenek az átkok és a nóták
És döngetik a temetőkaput!

Sfântă-i tristețea

Sfântă-i tristețea-n suflet susurând,
Pe-a zilelor neclătinată undă,
Sfântă-i tristețea, lasă-mă s-o cânt,
Să simt ce sfântă-i viața, și profundă.

Sfântă ești, Anna! Chiar dacă te-ai dus,
Spre-a-mi dovedi ce-adânc trăiești în mine,
Și-n vasta, trista-mi dragoste supus,
Să simt belșugul vieții mele pline,

Spre-a fi și eu al primăverii fiu,
Când cresc și din morminte flori în soare,
Pentru ca, tainic, strâns legat să fiu
De-o lume veșnică, fără hotare.

______
autor: Juhász Gyula (n. 1883 - d. 1937)
traducător: Veronica Porumbacu



______________________________
Áldott e bánat

Áldott e bánat, megszépíti lelkem,
Mely únt napoknak holt vizén pihent.
Áldott e bánat, enged énekelnem
S éreznem, mily mély az élet s mi szent!

Áldott vagy Anna! Messze, messze mentél,
Hogy megmutasd, mily mélyen bennem élsz,
Hogy egy hatalmas és bús szerelemnél
Érezzem, hogy az életem egész!

Hogy én is a tavaszi újulások
Fia vagyok, ki síron is kihajt,
Hogy engem is egy végtelen világnak
Mély titka ringat, hol nincs semmi part.

              - Juhász Gyula -